Am mai vorbit pe acest blog despre importanta unui continut bine ilustrat cu imagini, continut video sau alte astfel de elemente.
Un articol ilustrat corespunzator are sanse mult mai mari sa fie citit si apoi distribuit si catre altii.
Pentru un rezultat maxim, trebuie sa ne cream singuri imaginile folosite. Cu totii putem lua de pe internet imagini pe care sa le aruncam pe site. Insa nu acesta este scopul. Scopul este sa iesim in evidenta, sa ne diferentiem si sa aratam prin imagini exact ce vrem, nu ce gasim.
Exista cinci elemente ce pot fi utilizate pentru ca articolul tau sa devina vizual.
• Fotografii – cu locuri, obiecte, oameni, evenimente sau concepte interesante
• Grafice – foarte bune pentru a exemplifica cifrele din spatele unui articol detaliat
• Screenshots – sau capturi de ecran cu exemplificare si explicatii sau note ale celor prezentate
• Desene – foarte utile pentru exemplificare
• Mini benzi desenate – acele desene comice care spun o poveste intr-un mod atractiv.
Sa le luam pe rand.
a) Fotografii. In functie de specificul fiecarei afaceri, fotografiile pot fi cel mai bun aliat. De exemplu, in cazul unui site gastronomic, de calatorii, magazin online, sau multe altele, fotografiile sunt la ele acasa. Faci fotografii la tine in ograda. Nu trebuie sa platesti sume exorbitante sau sa faci lucruri costisitoare. Important este sa ai o lumina foarte buna si ceva talent pentru a le modifica putin ulterior. Rezolutia fotografiilor este de preferat sa fie cat mai buna, pentru a se mentine toate detaliile.
b) Grafice. Foarte utile in orice domeniu. Pot fi facute in functie de datele pe care le avem deja sau putem face diverse chestionare pentru a avea date noi, proaspete si, mai ales, inedite (adica nepublicate).
Graficele pot fi realizate destul de usor prin intermediul unor programe de editare comune. Daca nu avem cunostinte tehnice sa facem un astfel de grafic putem apela mereu la cei ce se pricep. Sunt multi studenti care pot face aceste grafice usor contra unor sume de bani modice.
Un exemplu de astfel de grafice este dat de Dan Zarrella, care poate fi gasit pe internet foarte usor.
c) Screenshots. Reprezinta o cale mult mai rapida si mai usoara de a face rost de ilustratii pentru articolul tau.?? Alese cu grija, acestea trebuie sa fie insotite de explicatii a ceea ce contin si de ce au fost alese tocmai acele cadre sau site-uri.
Exista mai multe posibilitati de a face capturi de ecran, fie din tastatura, fie cu un mic programel instalat direct cu Windows, fie alte programe gen JING sau Evernote.
Se pot pune la fel de bine si animatii tip GIF, care nu sunt greu de realizat daca ai putina inventivitate
d) Desene. Cand spunem desene nu ne referim la desenele clasice, ci vorbim despre acele grafice sau desene realizate computerizat. Si pentru acestea trebuie sa te pricepi putin, pentru a iesi exact cum vrei.
Solutia este sa apelezi tot la un cunoscut care se pricepe sau la o persoana care face asta zilnic si te poate ajuta in schimbul unei sume modice. Nu spun ca trebuie sa platim putin munca altora, ci spun ca nu costa mult sa ne faca cineva un desen profi.
Aceste idei pot fi aplicate mai usor atunci cand vine vorba de un site sau blog ce asteapa si conversii in urma articolelor publicate. Blogurile facute din pasiune nu trebuie sa apeleze la lucruri prea complicate, insa conteaza autenticitatea si individualizarea in marea masa a blogurilor online.
e) Mini benzi desenate. Le cunoastem cu totii. Au intrat in trend de anul trecut si par tot mai prezente in online. Si in offline apar tot mai des, chiar in spoturi tv sau printuri diverse. Personal nu sunt prea incantata de ele, pentru ca mi se par greu de citit si de urmarit. Ele pot avea insa succes daca nu sunt prea ample si transmit un mesaj usor de citit si hazliu.
Am sa ilustrez cele spuse cu un astfel de desen, pe care il puteti gasi pe Fire Pole.
Exista si la noi autori de benzi desenate, care ilustreaza carti, dar fac si ilustratii pentru diverse alte publicatii, online sau offline. Unul dintre ei este Mihai Grajdeanu, pentru care am o mare admiratie.
Posibilitatile de ilustrare a articolelor sunt nenumarate. Poti alege ce ti se potriveste mai bine sau poti incerca sa le testezi, pentru a vedea ce anume are un impact mai mare. Nu exista o reteta de succes.
Spor!