DespreCrowdfunding si despre proiectele finantate prin acest sistem am tot auzit in ultimul timp, insa ce este cu exactitate acesta si cine poate accesa o astfel de sursa de finantare este inca un mister pentru multi.
Asadar, ce inseamna Crowdfunding?
Termenul, care pe romaneste s-ar traduce ca multifinantare, desemneaza o sursa de finantare a unei afaceri sau a unui proiect prin strangerea de bani din diverse surse. Platformele de acest gen faciliteaza si intermediaza relatia intre o firma aflata la inceput de drum si posibilii investitori. Altfel spus, o companie care doreste sa lansese un produs sau un serviciu nou, insa nu dispune de resursele financiare necesare aplica in cadrul unei asemenea platforme, isi prezinta ideea si solicita finantare. Cei interesati de ideea in cauza pot cotiza cu o anumita suma de bani pentru a o sprijini. Firma poate oferi in schimbul acestui ajutor diverse lucruri, de la o simpla multumire pe site-ul oficial pana la produsul sau serviciul ce urmeaza a fi dezvoltat sau chiar actiuni la compania in cauza.
Acest mod de a strange banii necesari este raspandit in multe tari, la noi fiind prezent de doar cativa ani. Domeniile sale de aplicare sunt nelimitate, putand fi ceruti bani atat de firme cat si de ONG-uri sau de diverse organizatii si asociatii care isi propun proiecte culturale sau sportive.
Unul dintre avantajele majore ale acestui Crowdfunding este acela ca firmele pot obtine bani fara a se indatora. Chiar daca ofera ceva in schimb, firmele nu trebuie sa plateasca dobanzi, sa se teama ca nu vor putea finanta pana la final intregul proiect si ca raman si cu datoria in banca si cu ratele de platit. Aspectul legal al acestor finantari este acum dezbatut si in cercurile abilitate, un proiect de lege fiind elaborat deja in acest sens.
Un alt aspect foarte important al acestui sistem este cel legat de studierea pietei. Dupa ce ideea ta de afaceri este prezentata lumii, oamenii vor incepe sa o analizeze si, daca le place, o vor finanta. In functie de interesul oamenilor se va vedea si succesul produsului tau. Daca nimieni nu il finanteaza, atunci inseamna ca nici produsul nu va avea succes odata ce este lansat, asa ca poate este mai bine sa renunti la idee. Daca, din contra, oamenii vin in numar foarte mare, atunci ai sanse uriase sa vinzi ulterior si produsul.
De aici vine si al treilea avantaj major, si anume cel legat de publicitate. Platforma este, pana la urma, locul unde se promoveaza produsele si serviciile inca inainte de a fi lansate, asa ca vor avea un avans in acest sens. Notorietatea se va traduce ulterior in venituri.
In Statele Unite astfel de platforme exista inca din anii 2000. Cele mai vechi si mai cunoscute sunt Kickstarter si Indiegogo. Daca prima este axata pe proiectele creative si nu se adreseaza afacerilor sau ONG-urilor, cea de-a doua este deschisa tuturor. Amintim si Crowdfunder, RocketHub (axata pe donatii) si Crowdrise.
In Romania au aparut in ultimii ani mai multe astfel de platforme, intre care unele de interes general, altele dedicate in special finantarii ONG-urilor si proiectelor culturale sau sociale.
Crestemidei.ro este una dintre aceste platforme, care functioneaza si care a finantat deja o serie de proiecte, intre care multe sunt din zona de sport, educatie si film.
O alta astfel de platforma este potsieu.ro, care este tot din zona de social si cultural, cu cateva proiecte finantate. Wearehere.ro a strans, la randul sau, numeroase proiecte din zona culturala, multe finantate cu sume de pana in 3000 de euro, ceea ce este insa just tinand cont de nivelul la care se afla lumea culturala si in general societatea de la noi.
Multifinantare.ro are un numar mai mare de proiecte depuse, insa rata de succes nu este inca foarte mare, asta probabil si din cauza faptului ca la noi nu se stie inca de acest sistem, iar cei ce au auzit de el nu il cunosc foarte bine.
Succesul acestor platforme este asigurat atat timp cat legislatia va reusi sa asigure protectie ambelor parti in egala masura, adica atat celor ce doresc sa obtina finantare, cat si celor se investesc bani intr-o idee.